dumitruagachiM-a amuzat deseori strădania unora de a încerca să convingă, că un anume peisaj neaoş a inspirat versurile eminesciene din Călin (file de poveste), VIII, „De treci codri de aramă, de departe vezi albind / Ş-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint.” Predilecţia pentru localizare a dat inclusiv roade turistice (poate singurele îndreptăţite, ştiindu-i numeroşi pe consumatorii de pseudomitologii). Naivitatea, cu subiacente efecte comice, a constat în a nu fi sesizată evidenţa: „peisajul” la care am făcut trimitere, stilizat poetic şi totuşi de o concreteţe atât de vie, este un relief temporal.
(Ştefan Câlţia, În Şirine, ulei/pânză, 120 x 120 cm, 2006)
Cu surprindere am constatat că şi la pictori relieful pendulează între o încărcătură spaţială cât se poate de „concretă” şi una temporală, superfluu spus, „abstractă”, dar uneori exprimată şi într-o astfel de manieră. Există pictori care ei înşişi ţin să-şi localizeze cu minuţie pânzele, din raţiuni de motivare a compoziţiei, de adaptare la motiv adeseori şi uneori de temă: deal la …, minaret la… În pictura lui Ştefan Câlţia, pe care o ştiam subtil aluzivă, simbolic-ezoterică, am întâlnit forţa peisajului născută dintr-un meta-relief, unul cu valenţele a-temporalităţii, deşi pictorul operează cu succesiuni spaţiale cât se poate de vizibile.
(Ştefan Câlţia, Calea albă, ulei/pânză, 155 x 175 cm, 2006)
Despre prezenţele simbolice din peisajele lui Câlţia nu mai trebuie vorbit, excesul de interpretare rupe vraja…
(Ştefan Câlţia, Zburătorul din Şona, ulei/pânză, 120 x 120 cm, 2006)
(Ştefan Câlţia, Drum, ulei/pânza, 89 x 131 cm)
Urmand firul excelentului tau esseu, si al titlului sau, lucrarile lui Stefan Caltia ar trebui privite cu ochii inchisi, pentru a urma impreuna cu autorul lor profunzimea peisajelor. Iar Calea alba, ca un Solaris, ar fi receptaculul adimensional al constiintelor noastre.
Iti multumesc Mihai si ma bucur ca ti-a placut.
Ideea ta nuantzeaza si intregeste frumos mica mea incercare. Fara discutie ca exista privire si fara vaz, dar ea este initiata tot prin organul omenesc al vazului, in fata tabloului, a unui colt de strada, din fotoliul de spectacol… Nichitian vorbind, Apoi se inchide ochiul si se priveste indelung.
E 30 dec., e penultima zi din an, mi-e dor de tot ce-a fost, mi-e dor de ce-o mai fi…
La multi ani!
E incredibil ca de abia azi a aparut comentariul tau (referitor la Caltia) in casuta de pe blogspot, si mi-a aparut cu data de 13 mai si nu la spam … nu stiu cum.
Ma bucur ca l-ai postat si ca am descoperit trei panze (peisaje) pe care nu le aveam in galeria virtuala. Deci le voi lua
un sfarsit de saptamana placut
Multumesc!